„Stagii practice la locul de muncă pentru dobândirea de competențe și abilități cerute de angajatori”Cod proiect: 2025-1-RO01-KA122-VET-000316722
În perioada 2–13 februarie, un grup format din 16 elevi ai școlii noastre, de la specializările Tehnician operator roboți industriali și Tehnician electrotehnist, au participat la mobilitatea Erasmus+ „Stagii practice la locul de muncă pentru dobândirea de competențe și abilități cerute de angajatori”, desfășurată în Vercelli, Italia.Pe parcursul celor două săptămâni, elevii au avut oportunitatea de a:• aplica în practică cunoștințele teoretice dobândite în cadrul orelor de specialitate;• utiliza echipamente și tehnologii moderne din domeniul automatizărilor industriale și electrotehnicii;• dezvolta competențe tehnice aliniate standardelor europene;• îmbunătăți competențele lingvistice și de comunicare profesională;• dobândi experiență interculturală și capacitate de adaptare la un mediu internațional de lucru.Obiectivele propuse au fost îndeplinite prin realizarea de lucrări practice cu mașini electrice – aplicații cu transformatoare – precum și prin efectuarea unei lucrări practice cu sisteme de acționare mixte, activități care au consolidat competențele tehnice ale elevilor în contexte reale de muncă.Impactul proiectuluiParticiparea la această mobilitate Erasmus+ contribuie semnificativ la creșterea calității formării profesionale oferite de instituția noastră. Proiectul susține internaționalizarea școlii, consolidarea parteneriatelor europene și adaptarea procesului educațional la cerințele actuale ale pieței muncii.Experiența acumulată de elevi reprezintă un avantaj important în parcursul lor profesional, facilitând tranziția de la școală la viața activă și sporind șansele de integrare pe piața muncii europene. Felicitări participanților și echipei de proiect pentru profesionalism. Coordonator proiect : director, prof. Monica Moisin.
